ETER 2

Motorul duduia sub ea, mormăind proteste, practic scuturându-se de crize nervoase. Dar ea se obişnuise cu hurducăielile şi văicărerile tărăboanţei pe care o avea ca maşină. Era mare, zgomotoasă, leneşă şi emana atât de multe noxe încât părea veşnic învăluită într-un fum negru înecăcios, dar era a ei, cu toată vopseaua portocalie care se decojea pe la colţuri, pielea ruginită a maşinii făcând cu ochiul celor care se întâmplau să treacă pe lângă ea. Grătarul din faţă părea o gură ştirbă în care o elice învârtea aerul, aerisind motorul obosit şi bolnav, o limbă veche şi neagră care nu înceta să boscorodească decât atunci când nu mai avea despre ce bârfi. Duduind, atrăgând atenţia celorlalţi şoferi nenorociţi care se aflau pe drumuri naţionale la cinci într-o dimineaţă rece şi ploioasă de noiembrie, mai precis pe 15 noiembrie 2006, continua să şontâcăiască, trăgând după ea cele două tone de caroserie plus motorul, zgâlţăindu-se apatic pe şosea.
Frânele scârţâiră, iar maşina încetini, Alex aplecându-se peste volanul imens, cu pielea tocită şi prins cu bandă adezivă acolo unde plasticul cedase vremii, ca să vadă indicatorul de pe marginea drumului. Bordul negru al vechiturii scrâşni în timp ce ea căută înfrigurată harta pe care o dosise în burta
( Monstrului )
bordului şi pe care nu o mai găsea acum. Trecuseră atâţia ani decând nu mai mersese în direcţia asta, şi practic uitase de drumurile care duceau în munţi. Adânc în ea spera că se va rătăci şi nu va mai ajunge la Newside, dar parcă era mai rău să se piardă în munţi sau în pădure acolo unde majoritatea creaturilor periculoase
( Monştrii )
stăteau la pândă, aştept momentul potrivit ca să atace. Chiar nu voia să ajungă în stomacul sau colţii vreunei fiare. Nu aşa decurgeau poveştile. Eroina era salvată din ghearele spiritelor malefice de către un bărbat frumos şi nu trebuia decât să dramatizeze totul şi ăsta era tot rolul ei.
„Dar tu nu eşti orice fel de eroină, nu? Tu trebuie să salvezi cavalerii şi să pui din nou ordine în lucruri. Te-ai speriat deja? O astfel de fată avea Don? O găină? „ vocea aceea sâcâitoare aparţinând unei fetiţe micuţe care avusese în trecut curajul de a se bate cu un vârcolac, cu un vampir, cu o fiinţă care îşi schimba forma după bunul plac, ca să îşi salveze prietenii piperniciţi din ghearele lor, să îi tragă la lumină în timp ce tatăl ei era tras mai departe în întuneric urlând la ea să fugă. Dar parcă nu aşa era povestea!
-Chiar vreau să văd ce au ajuns... zâmbi tristă Alex, ridicând ochii către poza prinsă în pluşul plafonului.
Cinci băieţi, mai mari ca ea cu trei ani cel puţin, doi bărbaţi, unul deja încărunţit – tatăl unuia dintre băieţi, deşi nu mai ţinea minte care – şi ea. Undeva în stânga, o femeie cu o figură uşor rătăcită care semăna izbitor cu ea, cea de acum, se uita undeva în sus, parcă aşteptând ceva cu o încordare crescândă. Da, şi-i amintea pe toţi. Cel mai mare dintre băieţi era cu opt ani mai mare ca ea, iar cel mai mic numai cu trei, dar toţi erau piperniciţi, deloc înspăimântători. Doi dintre ei erau fraţi, patru ani despărţindu-i unul de celălalt. Însă erau cu toţii prieteni. Prieteni foarte buni.
-Erau mai sfioşi ca nişte fete, dar la ananghie deveneau nişte tigri de temut. Parcă mi-e dor de vechile maimuţăreli ale lui Josh, de replicile îndrăzneţe ale lui Tom, de neîncetatele critice ale lui Richie, de sarcasmul şi ironiile fine ale lui Ben, şi de blândeţea şi totuşi ferocitatea lui Mike... suspină ea, urmărind pe fotografiile figurile vesele şi îmbujorate ale băieţilor, mângâindu-le feţele de cum le spunea numele, de la cel mai mic la cel mai mare.
Da, îi era dor, dar avea să îi vadă în scurt timp. Oare cum se schimbaseră? Aveau soţii, prietene? Cum se descurcaseră în viaţă? Mai auzise de unii dintre ei pe la ştiri, dar nu băgase de seamă care şi unde ajunsese în viaţă, sau decând ajunseseră în Newside. Pur şi simplu nu realizase atunci că aceea fuseseră foştii ei prieteni.
Cotind pe Highway 25, şofând ca o băbuţă care nu vede la nici doi metri în faţă, pierduţă pe o altă autostradă, cea a amintirilor, bruneta se pierdu în căutări zadarnice în memoria ei enciclopedică. Nu îşi putea aduce aminte nimic de ei.
Un indicator, parţial ascuns de crengile plecate ale brazilor ce sălăşluiau pe marginea drumului, îi spuse că mai avea aproape o suta de kilometri până la Newside. Pielea i se strânse în cocoloaşe urâte, iar respiraţia începu să îi şuiere din gâtlej. Se apropia!
Strânse din nou volanul în mâini, înghiţind în sec şi apăsă frâna, încetinin şi mai mult, de la cei 70 de km/h la 45, tremurând toată. Un val rece, ucigător, venea de undeva de după pădurea pe lângă care trecea, aproape convingând-o să se întoarcă înapoi cât încă mai putea. Dar nu întoarse maşina. Simţea cele două forţe în faţă dar parcă nu voia să ajungă acolo ca să dea piept cu ele.
Se temea încă de furia
( animalelor pe care le-am omorât )
amintirilor care stăteau ascunde undeva adânc în ea. Se temea de acei băieţi deveniţi bărbaţi, se temea de ceea ce avea de făcut, ştiind că se lăsase de sportul acela de cinsprezece ani. Se temea de toţi, şi totuşi continua să meargă înainte.
Medalionul de la gâtul ei se încălzi, dar nu o arse aşa cum se aşteptase ea. Mai mult o îmbărbătă.
Luptând împotriva panicii şi a lacrimilor, începu să se gândească la vechile amintiri fericite cu cei cinci. La jocurile pe care le făceau în pădure, la sediul lor secret – care mai mult fusese o groapă în pământ decât un sediu propriu zis – la modul lor foarte ciudat de a se antrena, la prima ei dragoste, la... Dar aici totul se întrerupse, căci în faţă îi apăru pancarda cu Newside, iar inima i se ridică rapid în gâtlej.
-Am ajuns, şopti tremurând toată, şi simţi imediat mii de ochi aţintiţi asupra ei din desişurile care înconjurau oraşul.
Apăsă totuşi pe acceleraţie, iar maşina continuă să se târască înainte, implacabilă, platoşă imensă şi portocalie, sclipind vag când razele reci ale soarelui izbiră caroseria. Motorul dudui răspicat, Alex închise ochi, astfel ratând spectacolul ciudat de pe margini : dinţi ascuţiţi şi galbeni clănţănind, degete cu gheare murdare întinzându-se din întuneric strângându-se în pumni apoi desfăcându-se şi iar strângându-se, ochi sclipind veseli în penumbră. Toate astea durară vreo două minute, timp în care Alex îşi ţinu ochii închişi, tremurând încordată. Poate dacă vreuna din creaturile acelea ar fi îndrăznit să atingă caroseria maşinii, ea ar fi apăsat acceleraţia la maxim, practic înecând motorul, ţâşnind înainte, fără să se uite înapoi, urlând cât ar fi ţinut-o plămânii.
Dar nu se întâmplă nimic, iar ea trecu mai departe. Teafără.
Dar până când?

ETER

Eter – controlează ceea ce nu poate fi explicat


“Curios! Curios e faptul că ne învârtim pe acest Pământ de atâţia ani şi totuşi nu ştim mare lucru despre noi sau despre el. Curios e faptul că indiferent ce am face misterul persistă, fără să ne bage în seamă, fără să îi pese de trecerea noastră efemeră în această lume. Dar noi, mogâldeţe fără nume, căci tot noi ne-am numit oameni şi ne-am oferit definiţii pentru a explica ceea ce suntem, deşi nimeni nu ne-a întrebat vreodată de asta, noi ne zbatem în neştiintă! De ce? Nu văd rostul unei astfel de cercetări amănunţite. De ce trebuie să ne explicăm ce suntem, cum de suntem aici, de ce suntem aici, şi ce vom face? Poate că ultima întrebare are un rost, dar restul?
Trecutul e volatil, iar adevărul poate căpăta multe forme, şi niciodată nu e suficient. Noi vrem ca totul să fie limpede. Cu ce ocazie? Vrem să ştim! OK! Învăţăm, dar apoi? Ne ghidăm pe principii fumate şi uităm să trăim.
Invidiez câinele care nu trebuie să îşi facă griji asupra viitorului, care nu trebuie să se îngrijească de trecut – deşi acesta e trecut, doar de aia îi zice aşa – îl invidiez pentru că e liber. Noi purtăm lese pe care ni le-am pus singuri, şi ne ştrangulăm de proşti cu informaţii şi cerinţe care nu ne ajută. Ce ne trage înapoi? Aş pune chezaş că tot noi suntem vinovaţi şi pentru asta... „ făcu o pauză şi analiză cele scrise.
Copilăresc! Infantil! Ideologii şi formulări care nu îşi aveau rostul! Dar îi aparţineau. Erau ale ei, iar ea punea preţ pe ele. Ţinea la ceea ce scrisese doar pentru faptul că nu trebuia să schimbe nimic din ceea ce tastase. Erau gânduri care nu aveau să fie auzite decât de propria ei inimă.
-Aş vrea ca totul să pară un vis, iar ceea ce visez eu să devină realitate ! oftă acoperindu-şi ochii cu o palmă, lăsându-se moale în scaun.
Un zâmbet dement îi ridică colţurile gurii şi un chicotit amar i se prelinse din gâtlej, gâlgâind interminent, ajungând până la rezonanţe înspăimântătoare. Râse cu poftă, deşi nu înţelegea decât pe jumătate ceea ce simţea. Nu voia, oricum, să înţeleagă mai mult. Nu voia să priceapă necunoscutul, să îl interpreteze aşa cum făcuseră mulţi. Mintea ei de adult nu i-ar fi permis o imprudenţă ca aceea. Copil fiind acceptase fără să se plângă. Copilă fiind nu se zbătuse, nesigură pe propriai sănătate mintală, într-o lume care o privea ca pe o paria. Dar unde să se ducă? Se refugiase în cărţi, căptuşindu-şi groaza cu file şi poveşti, îngropând adevăruri magice în formule rigide, uscate.
-Cât mai vrei să te prefaci că totul a fost un vis? Cât de mult doreşti să fi crezut că totul e un vis? îşi puse singură întrebare după întrebare, dar nu primi nici un răspuns.
Şi cine să îi răspundă? Inima ei înecată în amărăciune? Conştiinţa ei lezată şi deloc stabilă? Trecutul? Se ferea de acea parte a ei care cuprindea amintiri! Se ferea de ceea ce fusese ea în trecut, căci numai prezentul conta, deşi acesta o înspăimânta mai tare decât orice
(Monstru)
fiinţă pe care ar fi putut-o întâlni vreodată. Se întoarse la tastele ei, continuând să bată interminent.
Era obosită, dar se temea că, dacă nu va scrie măcar un pic, toată stăpânirea ei de sinea avea să se prăbuşească fără menajamente, iar nebunia avea să o aştepte la colţ, rânjind sardonic către ea. Nebunia şi groaza aceea cleioasă, teroarea care o paraliza ori de câte ori se întâmpla să aibă coşmaruri cu
(Monstrul)
tatăl mutilat de viu. Dar acelea erau numai vise, produse ale imaginaţiei ei prea bogate,
(suculente)
vivace, gata oricând să găsească răspunsuri şi să vadă semne deşi ele nu existau.
„Te minţi singură şi o ştii! Te minţi şi fugi de adevăr! Aştepţi cu încordare ca el să sune, aştepţi şi eşti chiar foarte nerăbdătoare! Îi duci dorul, iar lânceyeala asta de iepure speriat nu îţi prieşte! Ştii ce vrei, dar ţie teamă că acel lucru va sări la tine şi te va muşca! Te va sfâşia!”
(exact ca pe tata! )
-Nu e adevărat! Nimic nu e adevărat! Tot ce s-a întâmplat atunci a fost un vis! Asta e realitatea!
Mârâi scurt şi nu realiză decât târziu că vorbise singură unei încăperi imense şi goale. Ecourile îi confirmară bănuielile. Ce voia defapt? Ce parte din ea dorea să se întoarcă la vechea ei îndeletnicire? Nu îi ajungea cea de bibliotecară?
„Eşti singură! Dar nu ai fost tot timpul! Aduţi aminte de vremurile când vânai fără teamă, când ceea ce îi înspăimânta pe oamenii normali pe tine te lăsa rece! Ţie dor de vremurile când eraţi doar voi doi!”
-Dar e mort! A fost omorât sub ochii mei iar eu nu am putut face nimic! E mort, îngropat la doi metri sub pământ unde viermii îi rod din corp şi colcăie nestingheriţi pe trupul lui! E mort, iar acea parte din mine care îi plăcea ceea ce facea el a murit odată cu el!
(Minţi!)
Oftând înfundat, năpădită de lacrimi care nu ar fi trebuit să fie acolo, luptându-se cu şuvoiul de amintiri, Alex îşi scutură vehement capul, realizând că nu mai e capabilă să scrie nimic. Reuşise să ascundă acele amintiri adânc în subconştientul ei, dar se pare că trecutul se revoltă. Trecuseră cinsprezece ani decând tatăl ei pierise, dar ce rămăsese din el pe acest Pământ voia să o bântuie.
-Vrei răzbunare? Cine ai vrea să mă sune? Au trecut atâţia ani de atunci, iar tu te aştepţi ca ei să realizeze că eu încă mai exist? Sunt la fel de moartă pentru ei la fel cum eşti şi tu pentru mine! aproape că urlă, trântindu-şi pumnii pe tastatură, războindu-se cu amintiri.
Se ridică de pe scaun şi porni întins, furioasă, către uşă. Dar aceasta nu se deschise.
Uitase, prinsă în torentul negru al amintirilor şi zbuciumărilor care le avea an de an – mai puternice acum ca niciodată – că o încuiase. Înfundându-şi mâinile în buzunare, caută cheile, disperarea crescând în ea.
Totul se sfârşise odată cu moartea tatălui ei! Totul! O pată albă se întindea între cei doi ani când începuse să alerge după
(spirite!)
Iluzii, vise şi închipuiri ale părintelui ei bolnav. Îl iubise, deci îi făcuse hatârul şi se prefăcuse că participă pe bune la „joc”. Dar se sfârşise, iar totul fusese o farsă.
(Minţi!)
-Nu mint ! scânci neajutorată.
Strânse din dinţi, împunse cu cheia broasca uşii, de mai multe ori, ameţită cum era – ignorând complet bătăile rapide ale inimii – şi apăsă vijelioasă pe claţă. Uşa se deschise fără probleme, iar aerul rece care îi pălmui chipul reduse la tăcere toate vocile sâcâitoare şi împinse amintirile la loc în cutia lor prăfuită.
-Totul a fost un vis care s-a terminat prea brusc! mumură, închizând ochii.
Nu realiză că strângea în pumn ultima religvă a trecutul ei: un medalion făcut dintr-un dinte ce aparţinuse unei creaturi străvechi, întâlnite doar în basme.
„Te minţi sin-gu-răăăă! „ chicoti, cântând glasul subţire şi vesel – glasul unei fetiţe! Glasul ei – iar ea tresări, simţindu-se dintr-o dată prea singură, prea vulnerabilă, expusă.
Trecutul! Trecutul se întorcea să o bântuie!
Stomacul i se urcă rapid în gât, şi în secunda următoare dădu la boboci. Vomă plângând, luptându-se încă cu amintiri care nu trebuiau să iasă la iveală. Nu erau toate, unele fiind fragmentate, bizare şi de neînţeles. Nu credea că, dacă se lăsa în voia chemării aceleia străine, va înţelege mare lucru din ce i se întâmplase în trecut. Dar nu asta o înspăimânta, ci simplul fapt de a se lăsa condusă pe un drum pe care un adult, în mod normal, nu l-ar fi putut vedea; pe un drum pe care numai copii îl parcurgeau fără să fie vătămaţi; o potecă a viselor, o creaturilor mitice; o potecă plină cu magie, de cele mai multe ori nefastă.
- Nu vreau..... scânci neajutorată, chircită cum era, buimacă, lângă un tufiş, la intrarea în biblioteca centrală din Sheridan, Wyoming. Nu vreau... iar lacrimi grele i se prelinseră pe obrajii palizi şi transpiraţi.
Tremurând toată se ridică de pe jos, strângând în jurul ei şalul chilometric şi scămos pe care îl purta – moştenire de la o bunică, nu îşi mai aducea aminte care – şi se târî până la maşină, neuitând să închidă biblioteca în urma ei. Nu se simţea bine, dar măcar vocile încetaseră să o mai sâcâie. În sfârşit era singură cu propriile ei gânduri, cu problemele urgente, cotidiene, de actualitate în faţă, visele rămânând în urmă.
-Nu s-a terminat.... Vor continua, dar de data asta nu o să le mai permit să mă ia pe nepregătite! Am îngropat tot ce aveam de îngropat, şi chiar nu vreau şedinţe de spiritism.
Era hotărâtă să lupte până la capăt, căci nu voia să dezgroape nimic.
Dar mesajele care o aşteptau acasă, mesajele urgente, venind parcă din eter, sau dintr-o lume care tehnic nu ar fi trebuit să existe, nu pentru ea – căci nu îşi mai aducea nimic aminte, sau refuza cu încăpăţânare să recunoască adevărul – îi adeveriră cumplitul adevăr, iar lumea ei relativ normală se prăbuşi : Newside o chema înapoi, Newside continua să o bântuie, iar cei cinci supravieţuitori, prietenii ei din trecut, urmau să se întâlnească.
-Nu se poate... îşi zice înghiţind în sec, privind micuţul aparat negru cu leduri slipitoare ca şi cum ar fi fost un şarpe.
O chemau înapoi! Faceau exact ceea ce se temuse că vor face.
Dar de unde ştiuse? De unde îşi amintiseră ei de ea? De ce nu o înmormântaseră aşa cum făcuse ea cu amintirile? De ce ţinuseră morţiş să îi distrugă pacea?
-Mă piş pe probleme voastre! Mă doare în cot de ce se întâmplă acolo când eu sunt aici! Nu vreau să ştiu! Băgaţi-vă iluziile în cur cât mai adânc şi lăsaţile la macerat! Urlă ca scoasă din minţi, mâinile ei zburându-i în cap, degetele încârligându-i-se în păr şi trăgând cu putere.
Urlă la aparat o vreme, sughiţând din cauăa plânsului, agitându-se prin cameră, în timp ce filme oribile i se desfăşurau rapid prin faţa ochilor. Îşi aducea aminte de trecutul ei! Îşi amintea vânătorile periculoase de
(monştri! Bau-Bau!)
Fiinţe ce existau practic numai în coşmaruri, de loviturile şi muşcăturile care le primea de la ei.
Îşi amintea de tatăl ei luptându-se cu un vârcolac, apoi cu un vampir, apoi cu ceea ce păruse a fi un păianjen şi pierzând lupta. Îşi amintea de explozia care înghiţise cosmarul, şi de tatăl ei ieşind dintre ruine numai ca apoi să fie sfârtecat de o dihanie pe care nu o văzuse! Şi le amintea pe toate!
Golurile încă persistau în memoria ei, dar nu asta era important când tot ce încercase să clăsească timp de atâţia ani se năruise acum!
-Va trebui să lupt? Va trebui să mă alătur lor şi să înfrâng acele monstruozităţi? practic guiţă ea de frică, cu faţa schimonosindu-i-se de mai multe ori în timp ce trecea de la oroare la realizare apoi la dezgust.
Doar asta făcuseră de când se ştia! De la vârsta de unsprezece ani numai asta făcuse împreună cu tatăl ei şi cu gaşca de proscrişi : ucideau creaturi periculoase. Vânători li se zicea, dar îndeletnicirea aceasta era secretă, prea mult mister, prea multă magie implicată ca să fie adevărată. Pipăi din nou dintele argintat de la gât, stând nemişcată, confuză, speriată, în mijlocul apartamentului, holbându-se la o pată de pe perete, neştiind ce să facă.
„Ţi-am zis că o parte din tine vrea asta!!!” râse micuţa fetiţă din ea . „Ţi-am zis că tu îi aşteptai! Nu te poţi împotrivi sângelui care îţi curge prin vene.... Destinul tău e acolo, aici nu faci decât să te ofileşti, iar tu o ştii! Încă mai simţi în palmă greutatea pistoalelor şi le duci dorul! Cât credeai că poţi scăpa de adevăr? Deja cinsprezece ani e prea mult! Ei au dus războaie fără tine, te-au menajat, dar acum nici ei nu mai pot! Nu ai fost creată ca să aştepţi cuminte de pe bancă ca totul să dispară de la sine! Nu încerca să alungi faptul că îi vezi tot timpul... ştii la cine mă refer! Ştii că te vânează... Ce mai aştepţi? Vrei să MORI?” îi predică vocea ei interioară şi în scurt timp realiză că vraja care o ţinuse atâta timp în siguranţă avea să se destrame în curând.
Dacă nu se mişca, în vreun fel, nu conta, avea să fie ucisă cu bestialilate. Ei o rugaseră să se întoarcă, dar
-E prea devreme! Nu acum ! se calmă ea, prinsă în transă.
Cât de repede trecuse de la o stare la alta!
„Nu e vina ta... EL te urmăreşte şi te adoarme; îţi amorţeşte simţurile dar tu nu realizezi.. MIŞCĂTE!”
-Newside... şopti deznădăjduită.
Ce o aştepta mai precis? Că în rest era haos! În rest totul se năruise, realitatea ei perfectă, monotonă, se sfărâmase. Acum necunoscutul îi surâdea cu un zâmbet însângerat, cu dinţii strălucind ameninţători din întunericul compact în care fusese aruncată dintr-o dată. Semnele fuseseră acolo : de la urmele de paşi însângeraţi din bibliotecă dimineaţa, până la mârâielile ameninţătoare şi privirile pline de moarte care o urmăriseră în fiecare noapte. Existaseră, dar se făcuse că nu vede, că nu aude şi nu simte. Nu! Nu putuse să fie adevărat! Dar acum totul se schimbase. Dacă i-ar fi zis cineva, săptămâna trecută, că tot trecutul ei va reveni la viaţă, ba va încerca să o şi urcidă, s-ar fi uitat la respectivul ca şi cum ar fi înnebunit de tot, şi probabil că i-ar fi râs şi în faţă. Dar cu siguranţă că nu ar fi crezut o iotă din ce s-ar fi zis.
Însă era adevărat. Tot coşmarul revenea la viaţă.
-Mie frică.... scânci din nou rozându-şi unghiile şi tremurând.
Înghiţind în sec se apropie de camera ei, aprinse lumina şi stătu aşa câteva secunde. Camera albă, decorată sumar, i se înfăţişă la fel cum o lăsase : în ordine perfectă, rece şi neprimitoare. Nu avusese nici un fel de prieten, deşi arăta incredibil de bine. Îmbrăcămintea o dezavantaja: fustele lungi, blugii lălâi, bluzele sau cămăşile foarte largi, părul negru cu reflexii roşiatice prins tot timpul într-o coadă de cal şi ochelarii cu rame de corn şi cu lentile groase, deşi nu prea avea dioprii, îi ascundeau toate trăsăturile. Era ascunsă în anonimatul look-ului, dar nici nu încercase să iasă.
Oftă, căută un geamantan, îl găsi şi începu să îşi pună toate hainele în el. Când fu sigură că nu uită nimic, se întoarse pe călcâie şi plecă din locuinţa ei, conştientă că ceea ce o aştepta în Newside era numai moartea, distrugerea.
„Poate te înşeli! Nu i-ai mai văzut de cinsprezece ani...S-au schimbat!” chicoti acea parte din ea care voia sa se întoarcă. Poate că era adevărat, dar care era misiunea ei până la urmă?
-Răzbunarea aş zice, dar mă tem să nu greşesc! şopti, iar apăsarea constantă care o simţea pe suflet se ridică încet, nu de tot, ca un nor de furtună care nu şi-a spus cuvântul încă.
În secunda următoare era la volan şi şofa nesigură către Newside, ieşind din Sheridan. Nu îi era deloc bine, dar parcă se simţea mai liberă odată pusă în mişcare.

Sho-ro Gaki- Requiem for a Dream 8

Pamantul se invartea in jurul ei, desi ea incerca cu disperare crescanda sa ridice scut dupa scut in jurul casei, inconjurand si o parte din padure. Se temea de cei ce puteau sa apara, fiori reci de spaima trecandu-i pe sira spinarii in timp ce ea gafaia, cu sangele prelingandu-se lenes dintre buzele ei, pe barbie, ce apoi picura pe podeaua lucioasa. Isi simtea inima batand atat de repede incat credea ca i se va sparge in cutia toracica mult prea stramta in momentul de fata.
’Sper sa nu fie prea tarziu! Sper sa nu fie vreo bresa in apararea mea, sper....’ insa nu isi mai continua gandul, un icnet reverberand gatuit din pieptul ei in timp ce corpul ii zvacni in fata, parul ridicandu-i-se in sus ca si cum o pala continua de aer ii trecea prin el.
Ochii i se marira, in timp ce mainile ei cautara un sprijin, iar sangele tasni de aceasta data afara din gatlejul ei, degetele ei, ce isi pierdeau reflexele, degetele ei atat de rapide odata, tresareau prinzand doar aerul.
-Ai ascuns aceasta prada .... O vom lua inapoi.... cineva gafai in urechea ei in timp ce corpul ei zvacni dintr-o parte in alta, asa cum o papusa zvacneste in mainile unei fetite furioase ce vrea sa o arunce de un perete.
Mana insangerata a harpiei din spatele ei se stranse de cateva ori intre sanii ei, ca mai apoi sa fie trasa cu brutalitate inapoi, in timp ce rana mortala din pieptul roscatei, acum o gaura neagra insangerata, continua sa scuipe sange. Ochii ei atat de minunati si plini de viata devenira sticlosi, in timp ce corpul ce se racea treptat cazu cu un pleoscait intr-un curcubeu de culori insangerate pe podea.
Harpia, un barbat cu pielea zbarcita, un batranel cu o barba alba a carui ochi ingustati sub forma unor fante, adanc ascunsi in craniul usor deformat de timp si lupte, ranji satisfacut cand o balta de sange proaspat se intinse in jurul tinerei care continua sa tresara spasmodic din ce in ce mai rar. Harpia avea pielea sub forma unor solzi, semanand cu niste zale, in timp ce degetele lungi straluceau verzulii si mortale, exact ca niste pumnale. Era inalt dupa toate aparentele, insa, probabil din cauza varstei se cocosase, asa ca acum nu stiai exact ce inaltime avea. Parul rar tuns scurt statea tepos si albastru in lumina ce intra pe fereastra principala in camera.
-Shiro... numele lui ii galgai dintre buzele intredeschise, in timp ce viata o parasea. Veninul harpiilor ii era mortal, insa nu voia sa il dea fara o lupta.Nu avea sa il cedeze unor creaturi atat de grotesti! E drept ca aceste creaturi nu luptau niciodata fata in fata, ci umblau numai cu siretlicuri. Acum regreta ca ii acordase atat de multa atentie lui Vladimir si nu se asigurase impotriva tuturor dusmanilor care ar fi putut aparea.
-Degeaba draguta! Baiatul e a nostru acum! rase batranul, in vocea lui otelita simtindu-se atat de clar victoria si adrenalina care probabil ii curgea acum prin vene.
Doar distrusese atat de usor o fiinta atat de puternica! Trebuia sa ii multumeasca acelei lipitori marsave ca se lasase distrus de ea, pentru ca mai apoi el sa culeaga toti laurii victoriei. Nu se mai simtise atat de viu de mai bine de doua mii de ani.
Se intoarse pe calcaie si urca la etaj unde fiicele lui dadeau tarcoale ultimului scut pe care Yume reusise sa il creeze inainte sa fie strapunsa de pumnalul mortal a batranului, pumnalul care fusese cu cateva clipe inainte degetele lui. Nu ii mai acorda nici o atentie fetei care murea singura in living, ci se concentra pe spargerea acestui scut. Nu stia ce sa faca mai precis, dar probabil ca daca va tortura corpul muribund al creatorului va afla ceva.
Cand aceasta ultima idee ii trecu prin minte, impartind-o imadiat cu cele cinci fiice ale sale, acelasi ranjet sadic lungindu-li-se pe buzele palide ca niste solzi, se simti si mai puternic decat fusese pana acum. Acest baiat, protejat atat de vartos de aceasta fiinta infinit mai puternica decat ei, avea o putere nebanuita in trupul lui atat de firav. El putea schimba balanta in urmatoarea lupta care va veni. Varcolacii impotriva vampirilor si a harpiilor. Trei natii, trei puteri, toate luptand una impotriva celeilalte.
Acum , tot ce trebuia sa faca era sa il transforme, si sa il faca sa lupte impotriva celor care il protejasera atata vreme. Acest ultim lucru era cel mai usor de realizat!
’Vom castiga batalia imediat!’ isi zise, buzele sale lungindu-se si mai mult.
-Haideti la parter! Trebuie sa gasim codul care va sparge aceasta bariera, altfel am ajuns atat de departe de pomana! tuna el, incordandu-si aripile transparente care ii aparusera la spate.
Grabindu-se sa ajunga in living, falfaind din aripile lor verzulii, stupoarea ii opri in loc. O balta destul de mare de sange se intindea pe parchet, murdarind o carpeta altcandva curata si alba, insa nu era nici urma de vreun les, sau vreun muribund. Nici macar nu existau pasi care sa le arate drumul unde creatura aceea nevolnica se ascunsese! Unde ar fi putut sa dispara, mai ales cu o asemenea rana. Trebuia sa fi murit pana acum! Insa unde ii era cadavrul?
-Unde e.... una din femele sasai ingrozita. Simtea pericolul ce ii pandea pe toti, insa nu isi dadea seama unde ar fi putut fi prada lor. Nu intelegea!
Cercetase mintea parintelui sau si vazuse clar cum mana acestuia ii strapungea pieptul roscatei. Vazuse sangele care tasnise din rana! Chiar auzise bataile firave ale inimii aceleia descoperite. Apoi o vazuse zvacnind pe jos, in timp ce sangele continua sa ii curga din rana proaspat facuta! Insa unde era?
Gemand, speriata si voind pe drept sa abandoneze aceasta misiune sinucigasa, cea mai tanara si singura cu puteri extrasenzoriale dintre harpii se dadu cu un pas inapoi, tremurand toata. Nu voia sa fie executata aici! Nici nu voise sa vina, insa vointa si porunca primita de la tatal ei, plus rugamintea conducatorului lor, o fortasera sa vina. Trebuia sa aiba grija ca aceasta misiune sa fie un succes! Dar ea nu voia sa moara!
-Fata inteleapta! auzi in propriul creier, o voce care nu ii apartinea deloc.
Tremurand, oprindu-se in loc, cu gura deschisa vrand sa tipe disperata, insa neputand, simtii cum ceva o ridica de la pamant si se incolaceste in jurul ei. Transformandu-si ochii de la migdalati, umani, la ochii de pisica, niste semne ciudate ca niste spirale lungindu-i cozile ochilor. Vazu niste vite purpurii strecurandu-se pe podea, nedetectate de familia ei, si, in secunda urmatoare, sfaraind in aer, se incolacira in jurul lor.
-Ai facut bine ca ai vrut sa fugi! Insa pacat ca nu ati facut-o mai devreme!
Vocea harsaita vibra prin camera, o voce fara corp rezonand din toate obiectele in timp ce vitele mov stralucitoare se strangeau in jurul celor sase creaturi care se zbateau zadarnic in aer, tipand disperate. Intr-o secunda, obosita de tot acest joc, tinandu-si pieptul din care inca curgea sange, inima batandu-i din ce in ce mai incet, Yume stranse ambii pumni iar prizonierii ei incetara sa se mai zbata! Murisera chiar inainte de a realiza ceva, de a raporta macar!
-Idioti! Chiar au.... crezut ca ... imi pot face... rau! baigui fara vlaga fata, cazand intr-un genunchi, incercand sa respire.
Plamanii ii haraiau, umplandu-se cu sange, in timp ce ea incerca sa se tarasca la canapea. Scuturile ei vor continua sa il apere chiar si dupa moartea ei, insa nu stia pentru cat timp. Momentan el era lesinat! Probabil ca prietenii ei vor fi demult acasa, curatand mizeria pe care ea o lasase in urma, cand el se va trezi!
Vor inventa ei o minciuna in asa fel incat Shiro sa nu banuiasca nimic! Insa nimic nu era garantat! Daca atacurile vor continua pentru a fura puterea neinteleasa ce zacea in tanarul ei prieten, atunci, acele creaturi chiar o vor obtine!
-As vrea ca Fakir sa fie aici! As vrea ca el sa vada unde duce ... acest razboi stupid! isi spuse pentru sine, inchizand ochii, in timp ce un ranjet sarcastic i se plimba pe buze.
Nu va mai apuca sa ii spuna conducatorului lor atat de intelep unde vor duce toate astea! Nu mai avea timp. Isi deschise cu greu pleoapele si in multitudinea de culori, in vartezul de sunete care se estompau crezu ca vede figura atat de stoica a lui Light. Insa credea cu fermitate ca se insela.
Ei nu aveau cum sa fie acasa! Nu ii anuntase, si nu credea ca cineva o facuse! Ea nu avea prieteni in lumea aceea mare! Toti o voiau moarta! Si aceasta dorinta unanima se va indeplini!

Sho-ro Gaki- Requiem for a Dream 7

” Dragostea este dusmanul. Dintotdeauna si cateodata voit, poetii ii dau alt sens. Dragostea este batranul macelar. Dragostea nu este oarba. Dragostea e un canibal cu o perspicacitate extrem de acuta. Dragostea e ca o insecta; intotdeauna infometata.” – ‘Christine ‘ – Stephen King

”... nu credeam in astfel de lucruri cum ar fi blestemele si emotiile care persista si devin rancede, laptele stricat al viselor. Nu as fi putut sa concep ca exista o putere a trecutului care intinde oribile brate descarnate spre cei vii “ – ‘Christine ‘ – Stephen King



Asculta abatuta radioul, concentrandu-se pe vocile usor pitigaiate ale comentatorilor, ca mai apoi sa schimbe frecventa. Toata ziua se plimbase dintr-o camera in alta. Shiro inca dormea, de abia mancase ceva, bause foarte putin desi avea febra, iar ea era ingrijorata peste masura. Dezgustata si de ultimul post de radio gasit, Yume il inchise, rezistand impulsului de a sparge micutul aparat. Aveau suficienti bani ca sa ia altul mai performant, insa ei venisera in acest oras cu scuza patetica de a fi niste studenti prapaditi veniti de peste ocean pentru a invata mai bine aici. Se zvonea prin Ardos ca primisera casa aceasta ca un fel de cadou prin nu stiu ce bursa, fiind atat de multi si toate cele. Insa nu era chiar asa!
Cumparasera casa aceasta cu mai bine de o suta de ani inainte, si o renovasera pe parcurs, transformand-o in ce era astazi. Tot timpu facusera asa. Insa, de multe ori se intreba de unde aveau banii necesari, si imediat ii venea raspunsul : toti munceau. Ea, spre exemplu era hacker si broker, o combinatie destul de periculoasa. Esmet era un soi de inginer, tehnician, Mario se ocupa de decoruri si era un arhitect renumit, desi nu se prezentase niciodata la nici o intrunire, si nici nu isi lasase poza pe undeva. Pur si simplu prinsese valul potrivit la un moment dat si il urmase. Elliot era diagnostician si creator de moda. Nu foarte priceput, mai mult avangardist, insa se pareau ca fetele din toata lumea ii cumparau creatiile, laudandu-se cu ele. Elizza? Ei bine, blondina era super buna ca mecanic. Insa prefera sa nu faca nimic, poate doar sa stea si sa isi ingrijeasca manichiura deja perfecta.
Yume mai avea si o firma la care era director adjunct, desi, daca stam sa ne uitam la rata de productivitate impusa in ultimii ani, ea era mai mult director, decat un adjunct. De aici isi putea furniza dosarele cu privire la transferuri si bursa, caci firma respectiva se ocupa cu recrutarea, in timpul liber, a tinerelor talente. Asa isi crease alibiul perfect pentru acest oras, fara sa fie suspectata macar o secunda. Si cine, in toate facultatile mintale, ar fi suspectat o premianta care aducea un prestigiu intregii regiuni numai pentru ca se prezenta la ore ?
Muncita de ganduri razlete, inca nestiind ce sa faca in privinta pericolului care ii ameninta ca o furtuna manioasa, Yume fugi cu o viteza incredibila din camera ei unde aranja in cateva secunde rafturile intregi cu cd-uri si dvd-uri si cele cu manuale si carti de toate soiurile, ca mai apoi sa se intoarca inspre pat si sa il refaca, apoi sa fuga in bucatarie si sa isi munceasca nervii acolo, aranjand, mutand si bolborosind numai pentru ea. Era nelinistita si stresata, si nu era nimeni in casa care sa o potoleasca.
Toti plecasera catre orasele din vecinatate ca sa ia diferite lucruri necesare activitatilor lor. Nimeni nu se uita la niste pusti pe motociclete, chit ca ele erau cele mai rapide din intreaga lume, valorand miliarde de dolari. Asa ca fugira pe acei monstri pe doua roti inca de la patru dimineata.
Acum se facuse douasprazece, iar tanara roscata astepta un semn, uitandu-se la stirile care rulau la acea ora, sperand ca nici o crima nu avusese loc, insa stia ca ceva avea sa apara intr-un sfarsit. Cand nici macar comentatorul sportiv sau cel de la vreme nu anunta nimic interesant, cum ar fi o accidentare spectaculoasa si iesita din comun a vreunui fotbalist celebru care se intampla sa fie prin Arizona, Phoenix, sau vreo furtuna tip uragan undeva in desert cauzata de aparitia vreunui animal strain, Yume ofta, inca tremurand, inchizand ochii.
Urechile ei prinsera imediat fosnetul patului de la etaj, si, grabindu-se, folosindu-se de viteza inceata a unui om, urca la etaj, intrand in prima camera pe dreapta.
-Hei ... vocea usor somnoroasa a brunetului de pe pat o facu sa zambeasca.
Macar el era bine, si se parea ca se insanatosise.
Ii zambi, ducandu-se mai aproape de pat si ii lua temperatura. Baiatul era intreg. Si pana si stomacul i se potolise. Ofta fericita si ii lua mana lui dreapta intra ei. Voia sa ii zica ceva, insa privirea brusc fixa a tanarului o facu sa isi piarda cuvintele. Se privira in tacere vreme indelungata, pana ce Shiro gasi de cuviinta sa intrebe :
-Nu m-a sunat nimeni nu?
Scuturand din cap a negatie, Yume se ridica si se indrepta spre usa in acea maniera fascinanta, cea care il facea mereu pe brunet sa icneasca a placere.
-Iti voi aduce ceva de baut si de mancare ! ii zambi roscata, imblanzindu-si atitudinea socata si oarecum ostila.
Cobora scarile dintr-o saritura, fara sa se uite inapoi, si merse degajat catre bucatarie.
”- Acum, stirile de ultima ora! In aceasta dupa-amiaza un grup de tineri au fost dati disparuti in apropierea iesirii din padurea de langa orasul Forks. Masina acestora a fost gasita rupta in bucati la numai un kilometru de intrarea in oras. Banchetele din spate erau pline de sange, iar geamurile erau sparte. Cetatenii orasului Forks sunt atentionati cu privire la aparitia unor animale ciudate si feroce ce se ascund in padure. Acum, reporterul nostru de la fata locului.... “ insa ea nu mai auzi nimic.
Tremura toata, ochii ei privind in gol undeva in fata, in timp ce analiza pe toate fetele situatia actuala. Creaturi ciudate! Morti suspecte! Si acea masina gasita bucati. Cum de se apropiasera atat de mult de ea, iar ea sa nu simta?

Yume POV:

Ce se intampla? De ce tocmai acum ? Asteptasera pana acum ca baiatul sa se insanatoseasca, sau de ce tocmai acum? De ce eu ?
Am intins mana ca sa deschid usa de la bucatarie, insa nu mai vedeam in fata nimic altceva decat o ceata rosie, iar in urechi imi vajaiau urletele de deznadejde ale fostelor mele victime. Nu era normal ca ei sa vina acum! Puteau sa mai astepte.
M-am intors pe varfuri imediat si am sarit catre scara, ca in secunda urmatoare, intr-o invalmaseala de culori si sunete sa ma reped la creatura misterioasa care il ridicase pe Shiro din pat. Il tinea de gat, iar gura spurcata si alba ca marmura se apropiase de pielea fina si fragila a baiatului, clempaind lacoma dupa sangele ce curgea sub ea. Imi era sila de situatia actuala. M-am incordat si mi-am izbit umarul drept in abdomenul descoperit al vampirului, osul paraindu-mi cand intra in ceva tare ca piatra, care scartai lugubru.
Un marait jos imi parasi buzele, si l-am prins pe Shiro, fara sa gandesc, fara sa ma uit la el, desi stiam ca era ingrojit, si ca nu mai stia ce sa inteleaga.
Vampirul cel hidos, desi era chiar opusul daca stateai sa te uiti la el, caci era un barbat, zambi dulceag catre mine, si facu un pas inapoi, in timp ce eu ma chinuiam sa il protejez pe Shiro. Ma temeam pentru viata lui, mai ales ca eram singura intr-o camera micuta cu vreo trei creaturi albe si indestructibile incercuindu-ma. Poate ca aveam agilitatea unui sugator de sange combinata cu rezistenta unui varcolac, deci, eram cu mult mai puternica decat ei, eu tot ma temeam pentru baiatul care tremura in bratele mele. Ma temeam caci puterea asceasta nemasurabila i-ar putea face rau.
Il tineam de umeri, sprijinit de pieptul meu, in timp ce eu ma arcuiam peste el, maraind si sasaind la acele stane de piatra din fata mea.
-Chiar ai de gand sa il protejezi? cel pe care il lovisem mai devreme ma intreba, glasul lui fin ca matasea creindu-mi fiori reci pe sira spinarii, lasandu-i sa se rostogoleasca si sa imi inghete inima .
-Nu stia nimic de noi! Sau de voi... Sau de lumea asta spurcata! am harait, tremurand toata, luptandu-ma cu lacrimile, in timp ce brunetul isi plimba privirea dintr-o parte in alta, incercand sa inteleaga ce se intampla.
Dar vampirul rase.

Everyone’s POV:

Glasul ca un clopotel purtat de vant rase, in timp ce Yume facu un pas inapoi, tragandu-l si pe baiatul socat impreuna cu ea. Ii era frica, era evident acest lucru, dar ce se intampla de fapt?
De ce spusese Yume ca el nu stia de lumea lor? Nu traiau cu totii pe acelasi Pamant? Dar stai... ei nu pareau normali.
’Yume? Ce esti tu?’ se gasi ca se intreaba in tacerea propriei minti tanarul Shiro.
Cand vampirul se mai calma, ochii rosii fixandu-se lacomi pe fiinta vie si ispititoare din bratele protective ale fetei, tensiunea din camera crescu.
-Lionheart.. Da-ne baiatul! Iti promit ca nu va simti nimic... i se adresa cu calm acea creatura mistica fetei.
Shiro insa nu putu sa isi dezlipeasca privirea de la cele patru fiinte mistice din camera. Erau atat de frumosi, dar si atat de inspaimantatori incat nu puteai sa te apropii prea mult. Aveau pielea de un alb imaculat, si parea mai rezistenta ca otelul caci stralucea metalic in lumina stravezie din camera. Erau patru barbati, toti diferiti dar asemanatori. Ochii rosii si caninii care ieseau de sub buze, dezgoliti, luceau amenintator la toti. Insa cel care vorbise era cel mai inalt si cel mai batran, daca era sa te iei dupa trasaturi. Chit ca legendele spuneau ca ei nu imbatraneau, se putea vedea clar cine era mai mare. Inghitind in sec, Shiro le analiza trasaturile pe dupa umerii tremuratori a roscatei. Cel din fata lor era brunet, inalt cu pieptul musculos iesit usor in fata ca si cum ar fi fost umflat, insa pelerina care ii acoperea tot corpul de la gat in jos, nu prea lasa nimic la voia imaginatiei. Era foarte mare, si dupa toate aparentele, foarte puternic. Barbia lui era rotunjita in fata, avea un nas drept, buze carnoase si roz, ochi cu gene lungi, iar pupilele de un rosu intens erau marite, ochii miscandu-i-se cu repeziciune in cap, parca analizand toate obiectele din camera si facand un plan de bataie. Aducea un pic cu un neamt, insa imprumuta ceva din severitatea si ferocitatea rusilor. Parul tuns scurt si carliontat i se zbarlise pe cap cand Yume facu un alt pas inapoi. Ceilalti erau destul de tineri, pana in douazeci de ani. Cel din fata lui avea pe putin douazeci si sapte, insa nu aveai cum sa spui precis. Doi dintre cei din spate erau negri, desi paloarea aceea cadaverica a conducatorului lor le spalacise propria lor culoare. Pareau sa fie gemeni, inalti si musculosi, aducand cu niste fotomodele masculine. Ultimul era un blond cu trasaturi efeminate. Parea cel mai tanar, optsprezece ani poate, si poate nou in astfel de situatii, deci, tremura a nerabdare. Sau era furie?
-Da-ne baiatul Lionheart si vei supravietui ! marai neindurator brunetul cel chipes, in timp ce randurile se stransera in jurul lor.
-NU IL VETI TRASFORMA INTR-O LIPITOARE MIZERABILA CA SI VOI ! urla din toti rarunchii fata, sarind catre fereastra, uimindu-i pe cei patru asasini.
Insa, exact cand picioarele ei atinsera pamantul ei deja se aflau langa ea, pregatiti sa o atace.
-Ma vei ierta? vocea ei joasa il facu sa tresara.
De ce ii soptea astfel de lucruri? Acum isi gasise timp de sentimentalisme ? Normal ca o va ierta, doar tinea la ea nu? Asta daca va mai apuca sa traiasca inca vreo doua secunde ca sa ii spuna.
-Da... sopti pana la urma Shiro, vocea lui gatuita de frica care nu ii dadea pace.
Acoperindu-i urechile, una punand-o pe pieptul ei, cealalta astupand-o cu propria ei mana, Yume se ridica in picioare impreuna cu tanarul a carui viata valora foarte mult pentru ea acum si, stralucind toata, un val mov acoperindu-i pe amandoi, dadu drumul unui tipat incarcat de energie care ii zbura pe cei trei vampiri mai tineri la mare distanta. Mainile si picioarele lor fura smulse cu o deosebita cruzime si aruncate in toate partile departe de trunchiurile lor miscatoare.Urlau in agonie, insa pentru urechile tanarului om ele erau niste soapte purtate de vant. Nu era nici urma de sange, poate doar o substanta verzuie care se prelingea de pe scoata unui copac in apropierea caruia unul din cei tineri fusese rupt in bucati cu un sunet asurzitor, ca de sticla harsaita cu cheia. Cel care ramase in fata ei, gata de atac, incordat peste masura, lasand scutul mintal pe care il pusese in jurul sa cada, si prinzandu-si mana dreapta smulsa de puterea roscatei din fata lui, se lasa in jos, aplecandu-se ca o felina supra dimensionata, urmarind-o intens cu ochii lui rosii lucitori.
-Nu te-ai schimbat Vladimir ! Yume rase, ascunzandu-l pe Shiro in spatele ei in timp ce lua aceeasi pozitie ghemuita ca si adversarul ei.
-Tu esti la fel de mortal de frumoasa ca si ultima data! o complimeta vampirul ranjind sardonic, un hohot adanc de placere huruindu-i in piept.
Nu dura mai mult de o secunda ca amandoi sa sara unul la celalalt, muscandu-se si zgariindu-se. Insa, cand picioare fetei atinsera solul din nou, Vladimir se afla legat fedeles cu ceea ce pareau a fi niste cordoane mov inchis, in timp ce fata gafaia de efort, strangandu-le in jurul lui.
-Spune-le superiorilor tai ca nu vreau sa il transform. Lasati-l sa traiasca! Ii voi sterge memoria! marai scurt fata, mai multe obiecte luminoase mov ridicandu-se in aer, in timp ce ea se invarti pe loc si le trimise zburand, departe in padure. Vladimir urla infuriat si neputincios in timp ce disparu departe de locul unde se afla prada sa, iar memoria lui de pana atunci, dar nu toata, fu controlata iar anumite lucruri fura sterse definitiv.
Gafaind, inghitind inapoi sangele pe care ar fi trebuit sa il scuipe, Yume se balabani pe picioare, nesigura, in timp ce se indrepta catre baiatul care se uita uimit la ea.
-Deci asta esti ? Nu esti om ? Vei.... insa nu mai apuca sa continuie caci lesina in secunda urmatoare, o ceata neagra punand stapanire pe el.
Uita de toate cele intamplate in acea ora de cosmar.
Insa ce se intampla cu biata Yume, secata de orice putere, tremurand toata cu rani adanci sangerande brazdandu-i corpul? Ce va face ea daca prietenii ei nu se vor intoarce? Ce va face cu acest baiat? Trebuia sa il ascunda! Il va ascunde si totul se va intoarce la normalitatea aceea ciudata de dinainte. Trebuia sa se intample asa, ori ea isi va pierde viata ! Si nimic nu o va mai salva de data asta !

Sho-ro Gaki- Requiem for a Dream 6

”-M-ai intrebat ce cred si o sa-ti spun: Cred ca e relativ usor ca oamenii sa accepte existenta unor fenomene ca telepatia sau precognitia sau teleplasmul , pentru ca dorinta lor de a crede in asa ceva nu-i costa nimic. Nu le da insomnie . Cu mult mai nelinistitoare e idea ca raul pe care il fac oamenii traieste si dupa ce ei au murit ! “
Salem’s Lot – Stephen King

”Niciun organism viu nu poate exista vreme indelungata , patrandu-si in acelasi timp facultatile mintale , in conditii de realitate absoluta ; exista teorii conform carora chiar si ciocarliile si greierii viseaza .”

“Stafiile din Casa de pe Dealuri”- Shirley Jackson


Nicio fiinta vie nu isi poate uita trecutul; sa isi aseze mantia uitarii asupra unor evenimente si sa cada in nesimtire. Le poate camufla in diferite sentimente, trecutul insa ramane parte vie, ce pulseaza constant , a organismului nostru.
Nu avea cum sa uite, insa asa prefera. Incercase de mii si mii de ori sa nu isi aminteasca, sa isi continue viata ca si cum nimic din ceea ce facuse pentru a supravietui nu se intamplase. Ii era rusine de sine insusi, de ceea ce devenise, de ceea ce va face, caci durerea, singuratatea si moartea totdeauna recidivau, chemate inapoi de cine stie ce forta nedorita.
Stia, cumva, ca oamenii care se apropiasera de ea vor muri. Dar nu voia sa spuna, nu voia sa isi aminteasca sirul inspaimantator de lung al deceselor survenite din cauza unor lucruri.. nu tocmai normale. O ustura si asa sufletul, inchis in colivia lui intunecata, inecandu-se in propriai nefericire.
Se intoarse pe pat, incapabila sa inchida din nou ochii, temandu-se ca umbrele aveau sa o vaneze, ca totul se va sfarsi inainte ca ea sa poata face ceva. Mirosul dulceag al pielii lui ii invada narile, mangaindu-i singuratatea si inima ranita, insa nu voia sa il caute, sa il strige. Gustul sangelui de abia baut ii intepa usor limba sensibila , in timp ce lacrimile continuau sa cada, udand cearsaful alb. Ii era usor greata, insa nu isi putea aduce aminte ce facuse, desi cioburile si baltile de sange din jurul ei ii puteau confirma cateva banuieli morbide. Nu avea cum sa indrepte greseala facuta.
Auzi , vag, tipete la parter, insa nu dori sa stie ce se intampla, nu voia sa ia parte la certurile lor, caci stia ca despre ea vorbeau.
Voia sa plece de acolo insa ei vor stii. Nu isi putea permite sa mai greseasca inca o data.
’Viata ar fi fost cu mult mai simpla fara mine ! ofta in sinea ei, intorcandu-se cu fata spre perete, muscandu-si buzele in speranta ca lacrimile vor inceta sa ii mai pateze obrajii.’Nu e suficient ca sunt varcolac si ca nu pot schimba acest lucru printr-o moarte usoara, dar mai trebuie sa fiu si vampir ! Trebuie neaparat sa imi atac prietenii ori de cate ori ma trezesc dintr-un cosmar, sa sar sa ii sfasii fara mila deoarece cred ca ma vaneaza ? Nu pot oare sa am si eu ceva uman in mine ? Gresesc... nu am fost niciodata umana ca sa fiu acum ! ‘ sughita Yume, tremurand , incapabila sa scape de toate gandurile negre care o copleseau cu numarul lor. Isi simtea trupul greu si voia sa doarma, insa cosmarul care cauzase atatea probleme dorea sa isi continue drumul.
Nu putea sa uite de el. Nu putea !
O durea atat de tare !
Inchise ochii, prinzandu-si genunchii cu bratele si tragandu-i la piept. Scancetele devenira mai pronuntate caci obosise sa le mai ascunda, in timp ce la parter cearta continua mai aprinsa ca niciodata . Elizza isi sustinea cu infocare ideile, in timp ce barbatii o ascultau, din cand in cand Esmet dezaproband-o, argumentele devenind si mai usturatoare cu fiecare minut. Ar fi vrut ca cineva sa vina si sa o tina in brate, sa ii aline suferinta.
Gandurile ei plecara catre baiatul care cazuse in mrejele vrajilor ei. Baiatul care acum o iubea, si era gata sa renunte la tot, la umanitatea lui pentru ea. Nu dorea ca el sa devina unul ca ei, sau sa se transforme in dusmanul lor. Nu! Nu voia sa lase sa i se intampla asta !
Dar nu stia cum avea sa opreasca acel mecanism ce se pornise deja, mecanism ce ii va aduce nemurirea intr-un fel sau in altu.
Sughita din nou, strangand din dinti! Gustul fierii ii acapara simturile, ametind-o. Ii era rau! Chiar foarte rau, iar lipsa cuiva ,oricui,de langa ea o rodea pe dinauntru. Nu era usor sa traiesti singura, sa ai o multime de persoane impotriva ta !
Mirosul lui ii gadila din nou nasul , in timp ce patul se lasa usor . Cineva se urcase langa ea.
Brate puternice si calde ii inconjurara mijlocul incovrigat, tragand cu blandete de ea, in speranta ca ea se va intoarce sa infrunte ceea ce dorea cu disperare. Insa nu se intampla nimic.
-Nu te-ai schimbat, insa sufletul tau e atat de distrus incat nu cred sa mai am vreo sansa.vocea lui o facu sa tresara.
Stiuse ca era acolo insa nu voise sa ii vada chipul frumos in intuneric. Nu voia sa ii sara in brate cand tocmai el o alungase cu raceala. Nu voia asta ! Trebuia sa ramana tare, sa dea dovada de duritatea, insa tanjea dupa el. Nu uitase dragostea care i-o purtase, nu uitase nimic din trecutul ei. Stia de asemenea ca el nu era singurul care o voia. Nu mai stia in cine sa se increada. Cine nu i-ar fi frant inima ?
Scanci, dand drumul picioarelor ei lungi, si se intoarse pe o parte, ingropandu-si fata la pieptul lui.
Unghiile ei se infundara usor in carnea moale a lui Light , raulete de sange fierbinte si inbietor scurgandu-i-se pe antebrate, insa el nu ii spuse nimic, ci o stranse si mai tare in brate, lipind-o de el. Cand mainile ei ii inconjurara gatul, iar fata ei se ridica, lumina plapanda a lunii cazand pe trasaturile ei, Light gemu disperat. Plansese ! poate din cauza lui, poate din cauza catelusului acela insipid de la parter, poate din cauza omului la care, mai nou, tinea. Poate din cauza ....
Capul ei se apropie de al lui, si buzele ei, reci si umede, dar atat de imbietoare, le atinsera pe ale lui, iar el se apleca si mai mult, ridicandu-si genunchii astfel ca ea trebui sa ii inconjoare bazinul cu picioarele.
Impingandu-se in coate, o aseza pe ea pe pat, el fiind deasupra ei. O privea in timp ce lacrimile isi continuau drumul in jos pe obrajii, pictand-o cu darele lor stralucitoare. Ea sughita din nou, tragandu-l mai aproape de ea, buzele lor atingandu-se intr-un final.
Se parea ca nu putea sa reziste atractiei lui. Nu putea sa stea departe de el. Nu putea sa ... Nu putea sa....
’As vrea sa stiu ca si el tine la mine, insa nu ... Nu tine ! O simt ! Tot ce vrea e ... ‘ gandurile ei se amestecara, in timp ce mirosul lui, dulceata gurii lui, o ameteau.
Insa nu se intampla nimic mai mult. Doar cateva sarutari.
Light se ridica, trantindu-se apatic in capatul opus, lasand-o gafaind usor, din lipsa de aer, pe perne. Se uita la ea, surazand usor, complice .
Yume isi trase picioarele la piept din nou, lasandu-si parul rosu sa ii acopere fata, tremurand din cauza lacrimilor retinute. Trupul lui cald se apropie de al ei din nou, insa de data asta ea il impinse usor, negand orice fel de contact, uimita de propriai reactie.
Insa Light nu se dadu batut ! Cu cat ea deveni mai serioasa in a-l respinge, cu atat el se straduia si mai tare sa o ia in brate, sa o stranga la piept, sa o aline. Ii simtea durerea, si nu stia ce sa faca.
Nu mai iubise pe nimeni inainte ! Nu stia cum sa se comporte. Ii era frica de reactia pe care ar fi putut sa o starneasca! Nu stia, efectiv, ce sa ii mai faca.
-Te rog! Daca nu ... insa nu mai apuca sa continue.
Mana lui i se inclestase in suvitele usor umede din cauza lacrimilor si a transpiratiei, tragand-o inspre el. O stranse in brate, fata ei privind peste umarul lui.
In schimb fruntea lui era lipita de pielea de la baza gatului ei, iar el o legana usor. Voia sa fie alaturi de ea, insa nu avea habar cum sa faca asta !
Ceva ii spunea ca ea nu va supravietui, insa nu stia asta exact. Se va bate pentru ea. Nu traise atatia ani degeaba nu ?


~*~

Soneria suna infundat in aerul greu din camera. Shiro nu se simtea deloc bine, ba mai mult : ii era greata, stomacul lui facand salturi nebunesti, viscerele lui strangandu-se spasmodic. Tremura usor, febra care ii prinsese trupul in menghina ei creindu-i o migrena asa cum nu mai avusese demult.
Clasa se invartea cu el, si isi simtea gura plina de scame. Nu ii era deloc bine! Dar nici la doctor nu avea sa se duca. In primul rand Chalyse s-ar fi agitat de pomana incercand sa il ajute, si apoi .. profesorii l-ar fi privit ciudat. Cate minuni poate sa ofere un orasel mic unui om bolnav.
Ofta, respiratia harsaindu-i in gat. De abia putea sa traga aer in piept. Isi simtea trupul greu si creierul nu voia sa il asculte deloc.
-Shiro ? vocea melodioasa a roscatei , medicamentul lui personal - singura roscata din intreg liceul - ii striga numele in timp ce el de abia reusi sa se ridice.
-Sunt bi... insa nu mai apuca sa continue , sau sa ofere zambetul lui de asigurare tinerei, caci intunericul ii lua vederea, si o stare de usurare totala puse stapanire pe el.
Nu auzi strigatele isterice ale brunetei, in schimb simtii ca e ridicat, si mai simti si mana usor rece a singurei fiinte care parea sa il inteleaga. Il intelegea ! la un nivel pe care el, personal, nu il putea explica.
Dupa aproximativ trei ore, ore care i se parura lui zile in sir, zile fara numar, se trezi in cabinetul sterilizat si mirosind a pastile a scolii. Privi speriat in jur, ridicandu-se prea repede in fund. Compresa rece ii cazu de pe frunte in poala, si ameteala il cuprinse din nou.
Auzi vag usa deschizandu-se si vocea groasa a unui baiat il sperie partial. Ridicandu-si privirea vazu chipul usor enervat al lui Esmet, holbandu-se intrebator in directia lui. Shiro nu intelese intrebarea care plutise prin mintea lui incetosata pentru cateva minute. Aproape ca lesina din nou, capul greu inclinandu-se periculos inspre perne cand cineva il prinse sa nu cada de pe bancheta albastra a cabinetului.
-Nu ar trebui sa te agiti prea mult ! Ai racit asa ca ar fi mai bine sa mergi acasa si sa te culci ! vocea aceea era dulce si atat de plina de dragoste incat Shiro nu putu sa nu o traga pe roscata la pieptul lui.
Ii purtase de grija, asta era clar, dar sa ii vorbeasca si asa ? Nici macar Chalyse nu ii mai vorbise asa.
Chicotind, Yume se desprinse din bratele lui, rosind usor, aratand mai adorabila decat aratase vreodata. Insa... Shiro vazu ceva care ii alunga orice durere : ochii ei erau goi, iar in strafundul lor putea vedea tristetea, durerea si singuratatea. Toate aceste sentimente aflate pe o plapuma intunecata a unui trecut intortocheat. Toate astea ii aparura dinaintea ochilor in mai putin de doua secunde, si aproape ca dadu glas intrebarilor si nelinistii sale, insa o privire scurta catre coltul unde se protapise Esmet il facu sa se razgandeasca. Se parea ca el stia! Insa nu avea cum sa o ajute !
Shiro isi plimba din nou privirea asupra zeitatii din fata lui, zambind stingherit. Voia sa ii spuna ceva, insa nu stia ceva.
-Umm... da ! reusi pana la urma sa sopteasca , gatul congestionat usturandu-l usor.
Privirea ei il analiza, ochii ei verzi plimbandu-se asupra lui cu o viteza uimitoare.
Se intoarse pe calcaie si ii sopti ceva brunetului din colt, iar Shiro putu jura ca il auzise suierand amenintator ca mai apoi sa maraie dezaprobator, si pana la urma sa se dea batut, sarutandu-i usor degetele mainii care se asezase pe fata lui.
Zambetul ei era nesigur, in schimb era fermecator.
Inghitind in sec, Shiro se pregati sa sara jos de pe masa aia, caci numai pat nu ii putea spune, dar brunetul clatina dezaprobator din cap, urmarind-o cu privirea pe Yume care se dusese la asistenta. Se parea ca incerca sa o lamureasca in legatura cu ceva, insa nu reusea. Cand fata fetei se congestiona, un inceput din ceea ce parea a fi o ura profunda pentru intepata de asistenta , ii urati trasaturile, stomacul lui Shiro tresari de cateva ori, si baiatul nu se putu abtine.
In clipa urmatoare cauta ametit o baie sau o chiuveta, insa nu gasi decat un cos de gunoi. Voma fara oprire , zgomotos si gretos in acelasi timp, alertand persoana care statea de garda si care ,aparent, nu ii dadea nici o atentie.
O palma mare si racoroasa i se puse pe frunte, si o alta ii masa stomacul. Pieptul tare a cuiva se lipi de spatele sau, iar Shiro auzi vocea usor panicata a lui Esmet susurandu-i in ureche. Accesul acesta neprevazut de indigestie o convinse pe sora medicala sa ii adea drumul saracului baiat .
Inca clocotind de o usoara furie, dar calmandu-se pe parcurs, Yume aproape ca ii ordona brunetului sa il ia pe Shiro in brate si sa il duca de urgenta la masina . Burnita usoara le facu bine celor trei, spaland mirosul ranced ce atarnase greu deasupra lor.
-Vei sta la noi ! Ti-am sunat parintii si le-am spus unde o sa fii ! Din moment ce ei sunt plecati e mai bine daca stai cu noi ! vocea sigura a roscatei aproape ca il facu sa uite cuvintele si sa fie de acord cu ea in orice privinta.
-Stai asa ! De unde stii ca parintii mei is plecati ? intreba, perplex, brunetul.
-Ti-am auzit ... iubita cum le spunea celorlalte fete ca ei nu vor fi in oras pentru urmatoarele doua saptamani ! surase rusinata fata.
-Si vorbea de parca astepta ca ceva sa se intample in perioada asta ! aproape ca rase Esmet, uitandu-se la chipul transpirat si palid al celui de langa el.
Yume nu mai raspunse desi se vedea clar ca ar fi vrut sa ii spuna vreo doua brunetului, insa se abtinu. Nu dura mult pana ce Shiro adormi din nou, obosit peste masura.
Era doisprezece si douazeci . Pana la ora sapte seara nimic nu il va mai deranja.
In schimb, nelinistea ii musca usor sufletul tinerei fete, in timp ce ochii ei cautau innebuniti semne prevestitoare dupa geamul Volvoului rosu . Mainile ii tremurau usor pe volan, iar caninii, mariti peste masura, se infundau , fara sa isi dea seama, in buza ei de jos, crapand pielea.
Stia, simtea ca ceva avea sa se intample in astea doua saptamani ! Mai mult ca sigur ca Shiro avea sa afle de puterile ei, si nu numai ! Mai mult ca sigur ca cineva va veni sa il vaneze, si ca Light va disparea intr-o cortina de fum asa cum facuse si pana atunci.
Sufletul ei se smuci in cusca lui argintata, zbatandu-se in intunericul ce devenea de acum palpabil !

Sho-ro Gaki- Requiem for a Dream 5

’Light’ numele lui ii parasi buzele, in timp ce ea se zbatu pe pat, incapabila sa iasa din cosmarul pe care il avea.
Fiind varcolac tot mai aveai nevoie de somn din cand in cand, sau puteai sa te transformi exact cand nu trebuia .Nu aveai voie sa risti ! Nu acum cand timpurile erau asa schimbate .
Se stramba, rupand cearsafurile de sub ea, in timp ce ochii i se miscau pe sub pleoape, fara oprire, iar corpul ii pulsa, zguduind si patul sub ea. Ii era rau , chiar si in starea aceasta de visare, in timp ce personajele, mai reale decat au fost pana atunci, alergau unele dupa altele, ucigand, contorsionandu-se , fiecare dupa durerea insuportabila pe care o simteau .
’Light’ gemu din nou Yume, invartindu-se pe perne, scancind cand imaginile violente se preschimbau in amintiri sangeroase. Fusese prima ei dragoste, si ultima, caci vestitul varcolac, cel care avusese grija de ea, cel care o transformase in creatura hidoasa care era, nu avea nici un fel de sentiment pentru ea. Era cel mai batran si poate cel mai neintelept si mai ciudat dintre varcolaci . Luptase impotriva altor monstri ce existau pe pamant, monstri ce se ascundeau in intuneric, ferindu-se de oameni, monstrii ca ei, ca vampirii, ca himerele , cele mai ingrozitoare creaturi ce au bantuit vreodata pamantul.
Sudoarea ii curgea siroaie pe sira spinarii,in timp ce ea alerga , incercand sa-l scape de la moarte , chiar pe cel ce voise cu atat de mult devotament sa o ajute . Shiro era in pericol, caci gelozia varcolacilor ducea la moartea instantanee a tuturor fiintelor ce avea nenorocul de a se afla in prezenta celei , sau celui , ce ii era destinat unei alte persoane. In plus, daca Light se afla aici asta insemna ca numai ea stia exact ce cauta . Puterile ei extra senzoriale ii permiteau asta .
Era telechinetica, desi , putea sa prezica, in mare parte , cam ce avea sa se intample si cam ce dorea pe viitor un om . Insa la cat erau de schimbatori tot cei din jurul ei, aceasta putere era mai mult un blestem , ca si transformarea ei.
Daca ar fi murit atunci !
Scanci din nou, aproape urland in negura noptii, trezind toata casa , in disperarea de a se rupe de cosmar, de a scapa de mortile iminente pe care le vedea mereu si mereu. Desi nu erau din prezent ,acele morti se vor indeplini, caci mintea varcolacului merge intr-un singur sens.
Simti mainile reci ale asa-zisului ei protector, scuturand-o, insa chipul insangerat, plin de frica , de frustrare si mirare a lui Shiro nu o lasa sa paraseasca acea lume , in timp ce buzele vinete ale fostului ei partener se plimbau ,ca o mangaiere, pe pielea alba, murdarita de noroi si sange, in timp ce ghearele ascutite ale atacatorului se infingeau nemiloase in spatele victimei, ca mai apoi sa ii iasa prin piept, tinand in pumn , inima inca palpitand a baiatului . Zambetul diabolic al brunetului ii opri inima , in timp ce o ultima intrebare dansa pe buzele albe de acum ale lui Shiro : “de ce ?”
Frica i se cuibari in suflet, angoasa rozandu-i stomacul, in timp ce cazu inapoi in mrejele visului, mai adanc decat fusese pana atunci.
Era inapoi in era aceasta mizerabila, de abia il cunoscuse pe Shiro, si deja il saruta fara incetare. Insa ceva se intampla : ziua se preschimba in noapte, o noapte cu luna plina, exact ca in romanele vechi si proaste cu creaturi mitice, iar ea nu reusea sa ii mai dea drumul.
Deja transformarea avea loc, chiar sub ochii baiatului speriat, in timp ce ea se uita ingrozita in jur . Ghearele i se lungira, botul i se ascuti, si urechile ii disparura numai ca sa fie inlocuite cu apendicele paroase ale unui lup. Picioarele i se lungira incovoindu-se , trosnind sub schimbarea structurii oaselor, impreuna cu pieptul ei, insa ea refuza sa ii dea drumul . Instinctul ii spunea ca el era prada, el era victima ei, si ca el era cel mai dulce, singurul care o va ajuta sa isi potoleasca setea si foamea crescanda .
Ochii ei verzi se uitau intrebatori la el, cand presiunea din aer crescu . Nu ii era frica, nu urla de groaza, nu tipa de durere sub forta ce o aplicau degetele ei butucanoase. Se uita la ea ca si cum ar fi fost cea mai frumoasa fiinta de pe pamant, ca si cum ii intelegea suferinta .
Isi cobora botul catre urechea lui, si pe un ton ce nu ii apartinea il ruga sa fuga .
Insa el nu fugi, nu se urni din loc, in timp ce umbra din spatele lui se materializa . Chipul angelic al lui Light ii aparu dinaintea ochilor, ranjind , asa cum numai el stia cum , furandu-i inima dintr-o privire . Il tinea pe Shiro de gat, in timp ce dintii albi si stralucitori se apropiau ingrozitor de mult de jugulara lui . Ar fi vrut sa faca ceva, sa il traga la pieptul ei masiv, dar nu se putea misca, fascinata de privelistea atat de frumoasa din fata ei . Erau incantatori amandoi !
‘-Stai departe de ei Yume, sau o sa mai ai pe constiinta inca o moarte ! Nu voi ezita sa imi elimin concurenta !’ rasul lui era mortal si amenintator, plin de un venin necunoscut ei .
‘-Nu te va intelege ! O sa te respinga ! O sa fuga de tine , urland la lume ca esti un monstru ! Insa stii foarte bine ce urmeaza dupa : himerele vor ataca, desi vampirii vor incerca sa ajunga primii la el ! Nimeni nu va permite ca el sa traiasca, si tu vei fi pedepsita !’ vocea lui parea mai distantata acum , in timp ce ea nega si nega, scuturand din cap ,lacrimile udandu-i chipul .
-NU !!! urla , trezindu-se in imbratisarea lui Mario in timp ce Esmet urla intr-un colt de durere, si Elliot incerca sa o tina pe Elliza la distanta de trupul roscatei care intrase in spasme.

Yume POV :

I-am vazut cum se agita, insa gustul de sange, mirosul lui gretos, imi anihila orice simt care m-ar fi ajutat sa inteleg. Tot ce simteam erau furnicaturi in stomac si ceva cald prelingandu-se pe barbia mea. Privirea mea se plimba de la un personaj la altul ca si cum m-as fi uitat la un film regizat prost, in care pana si sonorul era bruiat, infundat si indepartat de mine, si toate se petreceau cu incetinitorul .
L-am simtit pe Mario tragandu-ma mai departe de marginea patului pe care stateam, incapabila sa ma misc, o papusa , un morman de ceva ce tremura , baiguind diferite lucruri de neinteles. Auzeam si balbaiturile , sunete infundate urechilor mele de obicei atat de sensibile. Era deconectata de toti , de tot ce apartinea de fiinta mea. Nu intelegeam nimic.
Mario ma apuca strans de talie , intorcandu-ma cu fata spre el , in timp ce se apleca in fata, lingandu-mi usor obrazul . Nu stiusem pana in acel moment ca lacrimile imi patau camasa, sau ca , alaturi de mirosul intepator de sudoare, recunoscusem instinctiv si mirosul de sange . Dar pe cine muscasem ?
-Esmet ? vocea imi suna sparta, falsa , insa atrase atentia baiatului din coltul indepartat al camerei, care se intoarse fulgerator spre mine.
Ochii lui rosii ma speriara instantaneu, desi Mario ma calma , trecandu-si limba moale peste buzele mele umflate . Ma durea tot trupul, si refuzam sa imi misc privirea de pe Esmet care ma apostrofa cu a lui .
Isi tinea strans mana dreapta, care avea sa se vindece in scurt timp , dar care acum sangera abundent. Stomacul mi se contracta, in timp ce am sughitat, socata .
-Stai calma , Yume ! Nu ai facut nimic rau ! vocea linistitoare a lui Mario ma distrase de la gandurile mele inrosite de noua descoperire sangeroasa.
Am nega, dand din cap, amintindu-mi visul , si cauza care crease aceste probleme. Imi era greata de propriami persoana.
-Daca nu as fi fost eu, toate astea nu s-ar fi intamplat ! Daca nu as fi fost eu, poate ca multi ar fi trait acum ! Sunt si ... insa restul cuvintelor imi fura inghitit de buzele cuiva, apasate puternic peste ale mele.
Nu am raspuns la sarut, desi ar fi trebuit. Esmet se indeparta usor de langa mine, privirea lui confuza plimbandu-se pe fata mea, cautand semne ale absentei mele spirituale. Insa nimic nu parea in neregula la suprafata . Avusesem eu grija de asta !Insa pe dinauntru voiam altceva, voiam pe altcineva sa ma tina in brate si sa imi aline suferinta .
Doi ochi albastri-marini imi luminara negura din minte, facandu-ma sa ma cutremur sub povara lor. Erau aceeasi ochi de care va trebui sa ma feresc, insa nu voi putea . Magnetismul meu nu il va lasa sa stea departe de mine.
Dintr-un gest mecanic, sau poate doar ca sa ies din acea camera, am sarit de pe pat, fugind pe fereastra deschisa, afara in aerul rece si ploios. Pielea mi se buburuza sub stropi reci de apa, in timp ce eu alergam nebuneste, plangand pe dinafara desi caldura lacrimilor nu o mai simtisem de trei sute de ani . Eram doar o umbra a intunericului, cel care ma hranea , care ma crease din mizeria lui .
Trecutul ma bantuia chiar si in momentul acesta. Trecutul si visele mele zbuciumate ! Nu trebuia sa se intample asa ! El avea sa traiasca, desi stiam ca nu va voi sa se indeparteze de mine . Magia care ma crease pe mine, era mult prea puternica pentru ca el sa scape.
Dar daca nu va fi transformat de Light, caci asta avea sa faca bunul meu profesor, asa-zisul meu protector, falsa mea dragoste , atunci altcineva ii va lua viata sau il va transforma. Intrebarea cea mare era cine, caci multe neamuri am intalnit in viata mea lunga . Neamuri ce acum erau numeroase si puternice desi se ascundeau pe dupa masti, exact cum faceam si eu. Se dadeau drept oameni !
Himere : jumatati de oameni ce avea trasaturi apropiate de acele ale unor animale, luand de la ele si obiceiurile de hranire sau vanatoare, dar avand puterea de a se camufla, agilitate si putere fizica nemasurate, insa fiind usor de invins de catre cei ca mine sau ca ... vampirii .
Toti stiau de vampiri, fiinte ale noptii care sugeau sange . Insa erau la fel ca noi, numai ca mai reci, mai distanti, retrasi in catacombele oraselor lor subterane, sau plimbadu-se nesimtiti printre oameni . Erau cu mult mai diferiti de noi !
Apoi mai eram noi, numerosi si feroci, gata sa macelarim tot ce prindeam.
Dar mai erau si alte neamuri, mult mai mici, insa la fel de periculoase .Neamuri de creaturi fara nume sau rasa . Cei ca mine !!!
Eu eram o exceptie de la orice regula : eram o creatura nascuta din legende ! Dintr-o femela varcolac, si un vampir. Ceea ce ma uimise chiar si la nastere, era faptul ca urma sa fiu dintrusa chiar de cei care sa ma facusera ! Asta pana sa apara Light !
El ma salvase, si ma crescuse ca un varcolac, desi puterile mele erau cu mult mai diferite de ale lui .
Varcolacii si vampirii nu erau facuti sa fie impreuna ! Nu aveau cum sa se inteleaga ! Era ca si cum ai fi combinat lava fierbinte ale unui vulcan cu racoarea aducatoare de moarte a ghetii cele mai pure . Nu mergeau si nu se completau reciproc !
Am alergat si mai repede, lasand in urma ultimele mele ganduri, zburand cu viteza unui vampir, afundandu-ma si mai adanc in padurea neagra si umeda din fata mea . Vraja care ma crease pe mine era una numai a distrugerii.
Am inghitit in sec, rotindu-ma in aer si evitand copacii, sarind dintr-o creanga in alta, refuzand sa ma uit inapoi sa incetinesc , desi stiam ca ei erau in urma ea, uitandu-se la figura mea apoasa .
Un fulger imi lumina calea, in timp ce eu continuam sa plang. O pereche de brate ma prinsera dintr-odata de mijloc, oprindu-ma din saltul pe care voiam sa il fac, tragandu-ma inapoi si lipindu-ma de un trup incins care imi facu stomacul sa se revolte, dorind ca numai frigul sa ma infasoare in mantia lui .
-Te-ai schimbat ! vocea lui joasa ,melodioasa, usor amuzanta imi vibra in ureche, insa eu nu i-am raspuns.

Everybody’s POV :

Ochii lui albastri se atintira asupra corpului ei rece si infrigurat, in timp ce tricoul pe care ea il purta se prinse pe pielea neteda si alba . Picaturile de apa, curgeau asupra ei , amestecandu-se cu lacrimile pe care le lasase sa curga.
Ce se intamplase cu ea ? unde era fiinta puternica de care se indragostise ? Intelegea ca in trei mii de ani inima lui se racise si ca uitase cum era sa iubeasca, insa ea ? Ea era tanara ! Unde era dragostea pe care o simtise la un momendat in ea ?
O alta figura se apropie maraind, in timp ce ea continua sa se zbata in imbratisarea lui . Voia si nu voia sa plece, ceva o oprea sa il praseasca , dar o parte din ea voia sa fuga de langa el . Asta putea el simti, citind in ea acelasi dezgust pe care il simtise ani de-a randu’ in fiinta ei atat de retrasa .
Ofta, ridicandu-si privirea cand pretendentul , cel care voia sa i-o fure, marai amenintator lipindu-si pieptul de Yume. Daca s-ar fi intins brusc , dintii lui s-ar fi infundat cu usurinta in pielea neteda a lui Esmet, insa nu voia sa il raneasca. Nu intelegea de ce, insa nu voia sa ii mai dea un motiv roscatei de a-si lua viata .
O lua pe sus, carand-o inapoi catre casa, in timp ce aceasta isi ingropa fata in camasa lui uda, ascunzadu-si-o de furtuna care se inteti, vijelioasa.
Ceva ii spunea ca ea avusese din nou una din acele premonitii sumbre care o urmarisera inca decand se nascuse, unic copil in toata istoria , un monstru asa cum nu se mai intalnise pana atunci. Dar ce ar fi putut visa aceasta creatura magnifica ? Caci ceva o speriase rau ! Dar ce putea fi ? tensiunea din aer era palpabila ! Asta , si nervii care se multiplicau, ridicandu-se ca un val intunecat din casa uriasa de pe deal . ce facuse Yume asa de grav de atrasese ura celor de care se ingrijise atatia ani ?
Intrebarile ii mancau cugetul , insa nici el nu stia exact cum sa le puna, ca sa poata afla ceva . Scancetele roscatei , insa , ii pastrara mintea limpede. Venise la ea,si nu avea sa o paraseasca !

Sho-ro Gaki- Requiem for a Dream 4

-Cum adica o fata a murit sfasiata de o puma ? vocea usor panicata a lu’ Nick , prietenul blondin cu ochi albastri ,veseli de obicei, a lui Shiro scanci .
Era pranzul , adica partea din zi care ii interesa cel mai mult pe elevii prea stresati ai liceului High Field . Singurul moment care conta cel mai tare, cand burtile se puneau la cale, si cand barfa era in floare .
-Nick ... Tot ce am spus pana acum a fost adevarat ! vocea exasperata a Chalisei marai din capatul cel mai indepartat al mesei .
Bine inteles ca masa unde genialul baiat Shiro se afla, muncindu-si creierii pentru cine stie ce problema, era in centrul atentiei. Nimeni nu acorda mai mult timp altor discutii decat celor ce se desfasurau nestingherite la aceasta masa. Elevii , nu contau ce clase erau, trageau cu urechea la ce spunea fiecare din cei prezenti la acea masa, lasand o liniste deplina ori de cate ori, Shiro sau chiar Chalise deschideau gura .
Agitandu-se teatral, Chalise atrase privirile panicate a mai multor copii ce obisnuiau sa mearga in excursii . Zilele insorite erau numeroase aici ,in Aron, asa ca multi plecau din orasul plicticos , cat mai departe cu putinta . Unii strabateau km buni ca sa ajunga la mare, insa unii se multumeau si cu aerul curat din padure.
Desi toti auzisera de oribilul accident al fetei serifului din acest oras, nimeni nu daduse prea mare atentie detaliilor. Asta pana sa raspandeasca Chalise barfa !
Icnind exasperat, simtind cum stomacul i se revolta impotriva mancarii ciudate de la cantina, Shiro se ridica ,clatinandu-se,in picioare . Ii era rau, insa nu avea sa admita acest fapt nimanui. Desi fata ii era alba ca varu , iar sudoarea ii stralucea pe frunte , in broboane minuscule , inca dadea impresia ca se simtea bine .
Pasi, nu foarte sigur pe el catre locul de depozitare al deseurilor , simtind cu i se inmoaie picioarele, genunchii devenind usor, gelatinosi. Evita cu grija fiecare om ce ii iesi in cale, strambandu-se din cand in cand , stomacul sau zvacnind puternic cu fiecare pas. De acum era galben , ca ceara ! Muscandu-si limba si inspirand adanca, baiatul reusi sa iasa afara, aruncand la intamplare resturile neterminate ale pranzului din acea zi .
O briza racoroasa ii ingheta pentru un moment fata, in timp ce el se chinui zadarnic sa nu vomite in acel loc. Totusi ... voia sa mai pastreze ce avea din demnitate, mai ales ca deja si-o stricase.
Decand venisera acei elevi noi, el avusese mari probleme cu autocontrolul in preajma roscatei . De cate ori ii auzea numele o roseata ciudata i se strecura spre obraji, si de cate ori se afla langa ea, sangele i se strangea nemilos in partea de jos a trupului , trezind la viata ceea ce el voise sa ramana adormit .
Deja trecusera ... trei saptamani ? Cei drept, moartea acelei fete avusese loc acum .. trei zile, insa lui nu ii pasase. Ba mai mult, incerca cu disperare sa o evite pe Yume, convins ca se face de ras de fiecare data cand da ochii cu ea.
Gemand din nou, de data asta mai tare, Shiro se incovoie de spate si , cu chiu cu vai, reusi sa intre in padurea de langa scoala . Aerul umed si rece, in ciuda soarelui destul de puternic de afara, il izbi linistitor, peste portiunile de piele descoperite . Stomacul ii tresari din nou, mai violent , decis sa verse tot continutul sau .
Aplecandu-se si mai mult in fata, respirand pe gura, Shiro isi sustinu greutatea in copacul de langa el . Tremura necontrolat si era convins ca o sa cada gramada pe pamantul jilav, vomandu-si pe piept sau in poala. Insa o mana rece i se apasa pe frunte si o alta i se duse spre stomac, degetele fine mangaindu-i stomacul care se relaxa oarecum .
-Nu te opune ! Vomita, caci iti faci mai mult rau asa . o voce ingrijorata, plapanda si linistitoare ii susura melodioasa in ureche,in timp ce un corp perfect i se lipi de al lui, sprijinindu-l si sustinandu-l.
Nu trebui sa se intoarca ca sa stie cine era salvatoarea sa. Roseata ii colora imediat obrajii palizi, in timp ce palma fina aflata pe pielea lui apasa usor. Nu ii trebui mult ca sa priceapa mesajul , si aplecandu-se si mai mult, lasandu-si o parte destul de mare din greutate asupra celei ce il tinea, voma neoprit cateva minute in sir . Asta pana ce stomacul sau nu mai avu ce sa verse, revenind usor usor la normal.
Shiro simti vag cum mana de pe stomacul sau traseaza cercuri linistitoare , calmandu-l in timp ce el incerca sa stea drept . Deja arunca la gunoi toata demnitatea sa.
-Nu te forta ! Daca ma lasi sa te ajut nimic rau nu se va intampla ! aceeasi voce ii canta in ureche.
Era ...fericit sa fie alaturi de ea, desi ceva ii spunea ca nu toate erau ceea ce pareau a fi .
Intorcandu-se pe calcaie , incet pentru a nu-si supara salvatoarea sau stomacul , Shiro se pomeni uitandu-se in cei mai minunati ochi pe care ii vazuse vreodata . Acel galben-verzui, pisicesc, sclipind in lumina filtrata de frunzele de deasupra .
Parul rosu se unduia usor, infoindu-se matasos la fiecare adiere . Inima i se opri in gat cand fiinta extraordinar de frumoasa din fata lui zambi . Mainile ei inca erau pe corpul sau epuizat, trasand cercuri perfecte pe abdomen sau masandu-i tamplele .
-Daca vrei ... putem ramane aici pana iti revii ! vocea de catifea ii facu inima sa bata mai repede, in timp ce chipul ei de o paloane neobisnuita arata in jur.
-In plus ... Avem chimie parca ! rase ea, vocea cristalina vibrand pana in adancul sufletului sau, aducand un nou nod dureros , blocandu-i gatul .
-Nu m-ar deranja sa ...lipsesc de la ..chimie ! vocea lui se pierdu incet cand ochii ei se perindara asupra trasaturilor sale .
Chicotind din nou, Yume se indeparta usor de el tinandu-l de mana si tragandu-l catre un loc izolat de unde puteau sa vada totul , insa nimeni nu ii putea vedea pe ei . Si spre surprinderea sa, mai ales ca el nu mai simtea nimic altceva decat mana ei pe a lui, locul era uscat si destul de insorit.
Dandu-i drumu la mana, spre dezamagirea brunetului, roscata se aseza gratioasa pe locul ei. Ea era mereu gratioasa, mereu de invidiat sau de iubit in cazul sau .
Ochii ei , surprinzatori de veseli, il invitara sa ia loc langa ea , insa cand Shiro se apleca ca sa se aseze, un geamat destul de stins ii parasi buzele. Dar el nu trecu neobservat de tanara noastra , care se stramba un pic, si il trase jos , prijinindu-i capul de poala ei, si cu restul corpului intins pe terenul uscat .
Rosind pana in varful urechilor, Shiro dadu sa se scuze si sa se ridice, insa ea il opri, prinzandu-l de umeri . Stransoarea era destul de puternica, asa incat el prinse imediat mesajul : nu era bine daca se ridica .
Inghitind in sec, baiatul sorbi din frumusetea celei ce il mangaia linistitor pe cap, ochii lui sarind de la o trasatura la alta, in timp ce pantalonii sai se stransera incomozi . Spre norocul sau umflatura aceea nu se vazu, astfel ca el nu trebui sa se ascunda de ochii ei intrebatori, ori de cate ori un icnet ii parasea buzele.
-Stii ... Esti primul care ma accepta langa el . rase ea, comentariul acesta aparand de nicaieri si luandu-l prin surprindere.
-Cum adica? se gasi sa intrebe, neintelegand motivul pentru care cineva ar vrea sa stea departe de ea.
-Pai .. din cauza lui Esmet toti se feresc sa interactioneze cu noi . ii sopti ea .’Desi asta e spre binele vostru !’ si ofta , dezamagita de toti si toate, tristetea reaparand pe chipul ei de inger.
-Esmet e brunetul cu ochi albastri ? vocea lui suna sparta, mai mult un marait de gelozie decat orice altceva. Incercase in zadar sa si-o controleze : in preajma ei nu putea sa se prefaca ca totul era OK si ca totul era superb .
-Nu ..rase ea , aratandu-si frumoasa dantura : un sir de dinti albi precum perlele cu doi canini ascutiti, un pic mai lungi decat restul . Nu era nimic in neregula cu ea, decise el instantaneu, evident vrajit de catre zeitatea de marmura de langa el.
- Dar atunci ? vocea lui era pitigaiata, mai mult o soapta decat ceva concret .
-pai .. Cel de care ai vorbit e Mario, insa Esmet e cel brunet cu ochii verzi ... Celalalt e Elliot .vocea ei parea meditativa.
Shiro nu mai gasi intrebari pe care sa i le adreseze, asteptand ca ea sa continue nestingherita . Degetele ei treceau fara oprire prin parul sau , masandu-i scalpul , si facandu-l sa se apropie de forma ei perfecta.
-Si cum spuneam ... Din cauza lui Esmet, nimeni nu vine sa vorbeasca cu noi! Are mereu impresia ca e sef peste toti, insa o sa-i dovedesc, desi am mai facut-o , ca se inseala ! Yume spuse hotarata, cu privirea pierduta pe geamurile scolii, privind fara tinta.
Shiro scutura usor din cap, facand-o sa se uite intrebator la el . Un zambet trist i se picta pe buze, in timp ce el dadu sa se ridice, in ciuda faptului ca stomacul inca ii zvacnea dureros.
-Chiar trebuie sa te leg de pamant ca sa te fac sa stai intins ? vocea ei parea de o potriva amuzata si serioasa, in timp ce mana ei o cuprinse din nou pe a lui .
-Dar nu pot sa stau asa ... insa restul propozitiei se pierdu cand fata il trase catre ea, smucindu-l in fata, corpul lui cazand pe al ei.
Facandu-se mai rosu ca racul, Shiro dadu sa se scuze, insa buzele ei le acaparara pe ale lui , iar el uita sa respire . Mirosea incredibil de bine, si nu se putu abtine sa nu incerce sa o sarute mai adanc.
Spre surprinderea lui , fata il lasa, bratele ei incercuindu-i gatul , trupul lui sprijinindu-se in intregime de al ei.
Shiro nu stiu cat statusera asa, sarutandu-se ,cu fiecare secunda care trecea, cu mai mult foc , mainile lui hoinarind pe spatele ei, trasand linii pe pielea usor rece si matasoasa.
Timpul parca incetase pentru ei doi, desi afirmatia era numai pe jumatate adevarata. Brunetul nu se mai gandea la nimic, insa o intrebare i se ridica in minte : De ce il saruta tocmai pe el ? Si cum avea sa dea ochii cu Chalise dupa asta ?
Dar mai important : Ce avea el sa se faca cu durerea mistuitoare , poruncitoare de acum din partea de jos a corpului sau !?